18.09.2014/17:04

Transferul de cunoştinţe: Recomandări pentru persoanele cu putere de decizie din Europa

Cele opt ţări participante din cadrul proiectului RE-SEEties şi părţile implicate şi-au asumat un angajament foarte serios de a evalua şi compara condiţiile şi regulamentele cu practica locală în ceea ce priveşte eficienţa resurselor în comunităţile urbane. Derularea proiectului care a inclus peste 40 de întruniri şi 700 de participări din partea reprezentanţilor guvernamentali, precum şi părţi din sectorul comercial, din societatea civilă şi academie,  a fost complementată de schimburile de perspective ale experţilor europeni.

Rezultatul constă într-un pachet amplu de recomandări de politici care adresează interconexiunea dintre dimensiunile economice, sociale şi ambientale privind eficienţa resurselor. Documentul evidenţiază cele mai eficiente şi importante instrumente pentru stabilirea de politici identificate în cadrul întrunirilor părţile interesate ale RE-SEEties, fiind expuse totodată şi bune practici identificate la nivelul UE. Raportul oferă o privire de ansamblu asupra recomandărilor de politici referitoare la eficienţa resurselor relevante pentru persoanele cu putere de decizie politică şi tehnică de la toate nivelele guvernamentale - locale, regionale, naţionale şi europene.

Recomandările de Politici de la nivel UE cu privire la Eficienţa Resurselor sunt disponibile în 'Document center' de pe website-ului RE-SEEties.